Carris este compania responsabilă de sistemul de transport public de suprafaţă din Lisabona, administrând reţelele de linii de autobuze şi tramvaie, precum şi sistemul funicular al capitalei Portugaliei. Pentru a expune povestea manierei în care compania s-a dezvoltat în timp, precum şi pentru a evidenţia contribuţia companiei la dezvoltarea economică şi turistică a oraşului Lisabona, Carris a fondat un muzeu care, în mare, poate fi descris ca fiind un muzeu al transportului public. Acesta s-a deschis în 1999 şi este adăpostit de unul dintre depourile companiei, anume, depoul Santo Amaro care, la rândul său, este situat chiar sub Podul 25 de Abril din Lisabona.

Muzeul este organizat pe două secţiuni. Una dintre acestea, probabil cea mai populară în rândul vizitatorilor, cuprinde o colecţie de tramvaie şi autobuze vechi şi trăsuri trase de cai prezentate într-unul dintre spaţiile de expoziţie ale muzeului, în vreme ce cealaltă secţiune prezintă o colecţie de articole relative la domeniul transportului public: bilete, hărţi, uniforme şi piese cu valoare documentară.

Turiştii care deţin un Card Lisabona pot intra în muzeu bucurându-se de reduceri substanţiale.

Nume:
Muzeul Carris (Museu da Carris)
Adresă:
101-103, Rua 1 de Maio, Lisabona, Portugalia
Telefon:
00351 213 613087
Email:
museu@carris.pt
Website:
www.carris.pt
Program:
zilnic (cu excepţia zilelor de duminică): între 10.00 şi 17.00
Sus