Moneda oficială a Portugaliei este euro. Turiştii care nu sunt familiarizaţi cu această monedă trebuie să reţină că subunităţile sunt de 1, 2, 5, 10, 20 şi 50 cenţi, şi că acestea sunt în monezi. Monezile mai sunt şi cele de 1 şi 2 euro. Bancnotele sunt cele de 5, 10, 20, 50, 100, 200 şi 500 euro.
Băncile oferă de obicei cele mai bune rate de schimb valutar. Cea mai mare densitate de bănci există în districtul Baixa. Ca o regulă, băncile sunt deschise de luni până vineri, aproximativ între 8.30 şi 15.00. Soluţii de schimb valutar disponibile 24 de ore pe zi sunt oferite de casele de schimb valutar de la aeroport şi din gara Santa Apolonia. Cele mai renumite hoteluri oferă de asemenea servicii de schimb valutar, dar ratele lor sunt foarte dezavantajoase pentru clienţi. Turiştii pot de asemenea apela la oficiile poştale din Lisabona pentru a schimba banii. Bancomatele sunt de asemenea la îndemână pentru acest scop.
În Lisabona există zeci de oficii poştale împrăştiate prin tot oraşul. Pot fi identificate foarte uşor, dat fiind faptul că sunt marcate cu un semn roşu pe care scrie “Correios” în Portugheză. În general, oficiile poştale sunt deschise în cursul săptămânii între orele 8.00 şi 20.00. Oficiul poştal principal este cel situat în Praca dos Restauradores. Pe lângă serviciile poştale specifice, aceste oficii sunt disponibile şi pentru tranzacţiile de schimb valutar. Pentru a afla mai multe despre aceste oficii poştale, despre serviciile şi orele de deschidere a fiecăruia dintre ele, vizitaţi CTT (Correios de Portugal).
Lisabona este înţesată de cabine de telefoane publice de unde turiştii pot face apeluri practic în orice colţ al lumii. Aceste telefoane funcţionează cu cartele preplătite ce pot fi cumpărate de la standurile de ziare, oficiile poştale, şi de la recepţiile hotelurilor.
Pentru a putea apela din străinătate un număr local din Lisabona, trebuie format mai întâi prefixul ţării (00351), apoi prefixul zonei (21) şi în cele din urmă numărul de telefon respectiv, care de obicei e format din 7 cifre.
Hotelurile bine cotate şi cele cotate mediu includ accesul la Internet în serviciile oferite clienţilor. Dar în afară de hoteluri, turiştii pot apela la serviciile oferite de Internet cafeuri care pot fi identificate prin toată Lisabona. Mai jos este prezentată lista cu cele mai bune locuri care oferă servicii de acces la Internet:
Cib@rcafe
Ciber Chiado
Ciberoceanos
Cyber Bica
Netaria Acores Cafe Bar
Postnet Braamcamp
Web Cafe
Există de altfel şi un punct de acces la Internet gratuit situat în incinta Welcome Center Lisabona, chiar lângă biroul de informare turistică. Zone de WiFi gratuit există şi în marile centre comerciale.
Ponto Net la Welcome Center Lisabona
Portugheza este limba oficială vorbită în Lisabona. Este adevărat, multe dintre stabilimentele care funcţionează în industria turismului au personal pregătit să vorbească engleza (sau chiar alte limbi străine), dar cunoaşterea într-o mică măsură a limbii portugheze reprezintă cu siguranţă un avantaj, nu neapărat pentru orientare, cât pentru integrare şi chiar pentru a gusta farmecul caracteristic locului.
GMT (ora de vară: 1 oră înainte de GMT)
În Lisabona există mai multe birouri de informare turistică unde vizitatorii pot afla informaţii de încredere despre oraş. Cel mai important dintre toate este aşa-numitul Welcome Center Lisabona, situat în Rua do Arsenal. Asemena birouri mai pot fi identificate şi în împrejurimile oraşului Lisabona.
Cetăţenilor Uniunii Europene li se permite să intre sau să iasă din Portugalia cu nu mai mult de 800 ţigări, 200 ţigări de foi, 1 kilogram de tutun, 10 litri de alcool, 90 litri de vin, cu condiţia ca aceste cantităţi să fie pentru consumul personal. Cetăţenii din afara Uniunii Europene nu au voie să importe sau să exporte mai mult de 200 de ţigarete, 50 de ţigări de foi, 250 de grame de tutun, 1 litri de alcool şi 4 litri de vin. Indiferent de naţionalitate, turiştii nu au voie să aibă asupra lor mai mult de 5,000 de euro, şi nici să iasă din Portugalia cu mai mult de 10,000 de euro.
Cetăţenii Uniunii Europene au nevoie doar de un carte de identitate validă pentru a intra în Portugalia. Paşapoartele sunt necesare pentru cetăţenii ţărilor care nu fac parte din Uniunea Europeană. Cetăţenii ţărilor non-Europene care vor să stea în Portugalia mai mult de 90 de zile au nevoie de viză. Încă o dată, în funcţie de naţionalitate, turiştilor li se poate cere să aibă viză, indiferent de durata şederii lor pe teritoriul Portugaliei.
În Portugalia, prizele sunt create după standardele Europene (mufă cu 2 picioruşe) şi sunt conectate la tensiuni de 220 / 380 volţi. Electrocasnicele care au nevoie de prize de tip american trebuiesc folosite cu adaptoare speciale.
Apa de la robinet în Lisabona este sigură pentru a putea fi băută. Turiştii neobişnuiţi cu gustul apei curente cu care este alimentată Lisabona pot bea apă îmbuteliată, care nu este scumpă şi oferă vizitatorilor un sentiment sporit de siguranţă.
Sus