Deşi Lisabona este una dintre cele mai populare destinaţii turistice din Portugalia, mai sunt multe îmbunătăţiri de făcut, cel puţin în ceea ce priveşte infrastructura ciclistă a oraşului. Pentru ca turiştii să se poată deplasa în Lisabona pe bicicletă sau pentru a se aventura în tururile pe bicicletă organizate, aceştia au nevoie de o autentică experienţă ciclistă urbană pentru a fi capabili să depăşească dificultăţile infrastructurii specifice care urmează să fie perfecţionată şi pentru a se bucura de această modalitate de deplasare în Lisabona.
Pe de altă parte, deplasarea cu bicicleta este posibilă pentru cicliştii pasionaţi care nu îşi aduc cu ei vehiculul pe două roţi în Lisabona, prin concursul companiilor de închiriere de biciclete care au sediul în Lisabona ca atare şi în împrejurimile sale. Bike Iberia, de exemplu, organizează şi tururi pe bicicletă în oraş şi în vecinătatea sa, completând gama de activităţi de agrement de care turiştii se pot bucura pe durata sejurului petrecut în Lisabona.
Bike Iberia este cea mai prestigioasă companie de închiriere de biciclete şi de organizare de tururi pe bicicletă din Portugalia (şi din Spania, de altfel). Turiştii pot avea încredere în gama amplă de servicii oferite de această companie pentru a experimenta în mod satisfăcător Lisabona pe bicicletă.
Cenas a Pedal este situată la periferia oraşului Lisabona, însă poate fi luată în considerare de către cei care vor să închiriere o bicicletă şi să exploreze capitala pe două roţi.