Parcul Naţiunilor, cunoscut la scară largă chiar şi vizitatorilor vorbitori de limbă engleză sub numele de Parque das Nacoes, nu este o grădină în adevăratul sens al cuvântului, ci mai degrabă o zonă în Lisabona. Zona a fost dramatic transformată la sfârşitul secolului al XX-lea pentru a întâmpina evenimentele şi expoziţiile prilejuite de Expoziţia Mondială Expo’98, astfel încât în prezent Parcul Naţiunilor este unul dintre cele mai splendide locuri unde turiştii pot petrece timp în Lisabona.

Zona se întinde în proximitatea Estuarului Tagus, iar renovarea cerută de pomenita Expoziţie Mondială a avut efectul de a transforma fosta zonă industrială într-una dintre cele mai preţuite zone rezidenţiale, de agrement şi comerciale din Lisabona, însă, pe de altă parte, fără a sacrifica patrimoniul natural. Astfel, de exemplu, turiştii se pot plimba într-un cadru umbrit de arbori înalţi şi marcat de lacuri pitoreşti, la fel cum, de altfel, pot sta să observe păsările, întrucât Estuarul Tagus, unul dintre cele mai mari din Europa, reprezintă un habitat prielnic pentru numeroase specii de păsări.

Însă dincolo de patrimoniul natural, aici poate fi explorată cu lejeritate o întreagă infrastructură de agrement: baruri, cafenele, restaurante, centre comerciale (cum ar fi Centrul Comercial Vasco da Gama), oportunităţi de practicare a sporturilor (închirierea de biciclete este la îndemână în Parque das Nacoes). De asemenea, aici sunt organizate numeroase evenimente, iar în ceea ce priveşte atracţiile turistice, două dintre alternativele de top se referă la Pavilionul Cunoaşterii (cu ale sale programe interactive sugerate publicului vizitator) şi la splendidul Oceanariu, unul dintre cele mai mari din Europa.

Prezenţa Portului Parque das Nacoes în acest parc sporeşte lista oportunităţilor de agrement şi comerciale disponibile în zonă, deschizând noi perspective turiştilor care vor să exploreze în profunzime împrejurimile oraşului Lisabona.

Nume:
Parcul Naţiunilor (Parque das Nacoes)
Adresă:
Avenue Joao II, Lisabona, Portugalia
Website:
www.portaldasnacoes.pt
Parcul Natiunilor din LisabonaParcul Naţiunilor din Lisabona
Sus