Setubal este situat la circa 40 de kilometri sud de Lisabona, şi se numără printre cele mai importante porturi din Portugalia, cu o economie ce prosperă de pe urma pescuitului industrial. Însă lăsând la o parte sectorul industrial, în Setubal sunt numeroase locuri de văzut şi activităţi de luat în considerare, cel puţin din punct de vedere turistic, având în vedere centrul istoric al oraşului şi atracţiile naturii din vecinătate ce pot fi explorate cu lejeritate de către cei ce vizitează Setubal. Din Lisabona se ajunge foarte uşor la Setubal prin intermediul autobuzelor care pleacă din Praca de Espanha.

Chipurile întemeiat de Tubal, fiul lui Cain, Setubal este o aşezare antică ale cărei origini plutesc într-un aer de legendă. Este marcat de rămăşiţele unui bogat trecut istoric, fiind jalonat de repere arhitecturale precum superba Biserică a lui Iisus ce datează din secolul al XV-lea, o bijuterie în stil manuelin care impresionează prin meritele decorative interioare şi exterioare. În materie de locaşuri de cult, Biserica Santa Maria da Graca (ce datează din secolul al XIII-lea) merită şi ea vizitată.

Turiştii se pot îndrepta şi spre Castelo de Sao Filipe, o fortăreaţă din secolul al XVI-lea care oferă cele mai bune privelişti panoramice asupra oraşului, şi care acum găzduieşte un hotel de primă mână. Plaja şi peninsula Troia sunt şi ele de neocolit pentru cei care aleg să petreacă mai mult decât o zi în Setubal şi în împrejurimile sale, şi la fel se poate spune şi despre Parcul Natural Arrabida, recomandabil, la rândul său, excursioniştilor pasionaţi. Turiştii cu o slăbiciune pentru descoperirile arheologice pot lua în considerare o deplasare către apropiatul sit Cetobriga, unde pot admira vestigiile unei aşezări antice care datează din epoca celtică.

Nume:
Setubal
Adresă:
Setubal, Portugalia
Sus