Aparţinând, din punct de vedere administrativ, de municipalitatea Cascais, Estoril nu trebuie trecut cu vederea de nici un turist care îşi petrece vacanţa în Lisabona. Oraşul este situat la circa 30 de kilometri de capitală, şi se bucură de reputaţia unei staţiuni maritime de primă mână de pe coasta Lisabona (numită de asemenea şi coasta Estoril-Sintra).
Cuibărindu-se la o mică distanţă est de oraşul Cascais, Estoril a devenit un reper pe harta turistică a Portugaliei şi, de altfel, a Europei, undeva în jurul celui de-al Doilea Război Mondial, când era adesea ales de către membrii importanţi ai aristocraţiei europene drept adăpost extravagant, având în vedere benefica neutralitate a Portugaliei în război. Astfel, Estoril a fost, cel puţin pentru o vreme, cuibul feţelor regale europene, preţuit de către unele figuri precum Carol II al României, Regele Umberto II al Italiei, Juan de Borbon (pretendent la tronul Spaniei în a doua jumătate a secolului al XX-lea) şi Miklos Horthy, regent al Ungariei. A spune că acele timpuri au reprezentat culmea reputaţiei turistice de care s-a bucurat vreodată Estoril nu este o exagerare.
În prezent, ceva din strălucirea trecută a oraşului Estoril a pălit, cel puţin într-o anumită măsură, deşi staţiunea încă reuşeşte să menţină o parte din fosta sa reputaţie. Încetul cu încetul turismul de masă pune stăpânire pe Estoril, mulţimi de vizitatori îndreptându-se spre acest orăşel de pe coasta Lisabona pentru a admira repere precum istoricul Casino Estoril. Casino Estoril a fost locul de întâlnire al înaltei societăţi şi un cuib al spionilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Este încă cel mai mare cazinou din Europa, o reputaţie la care se adaugă şi faptul că acest stabiliment a apărut în numeroase filme internaţionale populare.
Plajele din Estoril se numără şi ele printre atracţii, cu repere nezdruncinate precum plaja Tamariz. Terenurile de golf din Estoril şi din împrejurimile sale sunt unele dintre cele mai reputate din Europa, contribuind şi ele la platforma turistică a staţiunii. Există şi numeroase terenuri de tenis ca pot fi luate în considerare de către cei ce îşi petrec vacanţa la Estoril. Pe scurt, Estoril este sursa unei experienţe turistice ce nu ar trebui trecută cu vederea de către vizitatorii oraşului Lisabona.